Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

vineri, 10 februarie 2017

Pancarte si imagini de la protestele din Timisoara februarie 2017

As vrea sa va povestesc doar o intamplare din timpul protestelor care s-a petrecut aseara. In Timisoara, protestele s-au oprit oficial de luni pana in aceasta seara, dar cursul evident al evenimentelor ne-a scos seara de seara in Piata Operei. Cred ca am ajuns in jur de 19.30 in piata si nu cred ca eram mai multi de 100 de oameni. Unul dintre organizatorii protestelor de la noi se scuza pentru aceasta pauza datorata deciziei organizatorilor din centrele universitare mari de a construi impreuna o platforma de cereri generale in aceste zile si care urmeaza sa fie finalizata astazi impreuna cu juristii partilor. Evident ca s-au pus intrebari, s-au facut si unele propuneri in acest sens. Din cand in cand, atunci cand se lasa pret de cateva secunde linistea se auzea ca un ecou PESEDEEEE, PESEDEEEE...La momentul acela nimeni nu a dat prea multa importanta acestui fapt punandu-si intrebarea cine si de unde razbatea ecoul. Si cum vremea era geroasa, am decis sa plecam in mars sa ne mai incalzim putin. Trebuie sa va spun ca manifestantii se stransesera pe platoul din fata Teatrului National, dar piata este mult mai mare si este segmentata la mijloc de spatii verzi intrerupte de Fantana cu Pesti. Ne-am incolonat si am pornit pe Corso (una dintre aleile care inconjoara piata) si, cand am ajuns in dreptul fantanii, un protestatar striga din toti rarunchii PESEDEEEE si ne baga in fata un carton pe care scrisese numele partidului cu pixul. Deja cred ca ne stransesem in jur de vreo 300, in marea lor majoritate tineri si fosti revolutionari. Domnul cu pricina, o persoana in varsta, avea ceva comic in maniera in care se straduia sa vedem fiecare dintre noi pancarta pe care o tinea deasupra capului. Prima data ne-a umflat rasul si ne-am trezit cu totii hohotind, iar scandarile s-au curmat sub valul acela de veselie. Coloana a mers mai departe si am virat pe Surogat, aleea paralela cu Corso, dar simpatizantul PSD si-a pus picioarele la spinare si a fugit in celalalt colt al fantanii, pregatindu-se sa ajunga coloana in dreptul lui. Tinerii s-au animat pret de cateva secunde si nu ne era clar ce sosoteau intre ei ducand vorba mai departe. Noi strigam ca descreieratii "Iesiti din case..." Cand am ajuns in dreptul lui si a ridicat pancarta strigand  "PESEDEEE",  tinerii au raspuns ca la comanda intr-o singura voce "CIUMA ROSIEEEE". Toti am izbucnit in ras, inclusiv protestatarul singuratic care se straduia din rasputeri ca acopere vocile a 300 de oameni. In momentul in care ne-am oprit in fata teatrului, a venit in spatele nostru la vreo 10m si tot striga din cand in cand pesedeul lui, la care niste tineri inimosi i-au zis: "Veniti langa noi si strigati aici, ca e frig sa stati singur, suntem pasnici, nu va facem nimic. Unii dintre noi l-am si pozat, era prea nice momentul care umpluse piata de hohote de ras. S-a apropiat doi pasi si a strigat de data asta timid "PESEDEEE", doar ca l-au auzit jandarmii si l-au rugat sa paraseasca piata. Noi ne-am impotrivit, "e dreptul lui sa strige ce vrea si unde vrea, e democatie!" strigam noi ca apucatii. Jandarmul ne-a explicat ca aplica legea, nu poate striga langa noi, ii respecta dreptul, dar trebuie sa se mute. Momentul a fost super funny. Dupa parerea mea, acesta a fost cel mai frumos moment al protestelor timisorene si cel mai elocvent gest al democratiei. Pacat ca nu l-a imortalizat nimeni filmandu-l. Domnule votant PSD, prin prezenta Dvs singulara aseara in piata, am reusit impreuna sa construim un adevarat exemplu al tolerantei timisorene. Bucuroasa ca am foat martora la un asemenea moment! Mai jos aveti o poza cu dumnealui. Sa ne traiesti! 

Alte imagini de la protestele din Timisoara aveti mai jos:













































































































Cu scuzele de rigoare ca nu pot sa va mentionez la multe dintre ele si autorii. Cele artistice, CLAR, nu imi apartin! Unele dintre fotografii facute de mine cu telefonul (din mijlocul pietei), altele sunt preluate de pe FB. Sunt imagini luate din timpul protestelor si salvate ca sa nu se piarda. Acesta este spiritul Timisoarei.