Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

miercuri, 22 iulie 2015

XerJoff – Style becomes an exercise in glamour and elegance.

Torino, locul de bastina al Casei de Savoia, este un oras italian renumit pentru trecutul istoric bogat ale carui marturii sunt atent stocate in numeroasele palate care ascund povesti fascinante. Unul dintre aceste palate este Palazzo Madame, despre care se povesteste ca a fost martorul unei tristeti profunde si a unei vieti consumate in solitudine. 
Intre zidurile acestui palat ar fi trait odata o tanara frumoasa, fiica unei familii nobiliare instarite, o descendenta a familiei de Savoia, care ar fi refuzat mariajul cu un ofiter francez. Legenda inca nu a descifrat motivul refuzului: daca fata a spus nu pentru ca era un ocupant francez sau pentru ca acesta era batran si urat, dar se presupune ca ar fi fost indragostita de un italian tanar si frumos, a carui pozitie sociala a impiedicat un mariaj posibil. Tanara i-ar fi jurat iubire vesnica si ar fi ales sa traiasca intr-o izolare auto-impusa, captiva intre zidurile palatului pana la moarte, decat sa accepte o casatorie avantajoasa cu un barbat pentru care nu simtea nimic.  Singura ei legatura cu lumea erau fructele pe care le primea de mancare si vantul care ii aducea inauntru mireasma florilor din gradina de la marginea geamului. Privea cu jind dincolo de orizont la toate promisiunile lumii care erau deopotriva atat de apropiate si totusi atat de indepartate. 
Aceasta legenda a inspirat un parfumier sensibil sa creeze un parfum de nisa, Donna Bianca, care se deschide cu note surpinzator de luminoase si cuminti. Iasomie egipteana, Syringa alba, violetele, radacinile de stanjenel si lacramioarele au devenit principale acorduri ale unui parfum senzual si seducator. Printre ele razbat adieri de liliac mov, crin de vale, mosc, limeta, vanilie si iris florentin starnind o hora de esente florale opulente. El este cel de-al saptelea parfum din colectia vintage Casamoreti a casei de parfumuri XerJoff. 
Aceasta colectie se doreste un omagiu adus Fabricii de Parfumuri C.Casamorati din sec 19, cu sediul in Bolognia, prin care s-a dorit reinvierea maiestriei vechilor parfumieri. Ea combina esente de prima calitate, rezultand 7 parfumuri de lux gazduite in recipiente inspirate din Art Nouveau. Flaconul parfumului Dona Bianca este realizat din sticla alba mata pe care se afla o eticheta pe care este imprimat chipul sofisticat al unei tinere deosebit de frumoasa. 
Dopul sticlei are forma coroanelor regilor egipteni, ca semn de pretuire si omagiu pentru familia regala a Italiei care a investit in cercetarile arheologice egiptene. Donna Bianca este un parfum oriental de vara  care celebreaza eleganta si independenta femeii dintotdeauna.  
XerJoff prezinta 2 parfumuri din vechea colectie Casamoreti: 

Mefisto-pentru domni si 

Fiore D’Ulivo pentru doamne. 
JX 17/17 a  fost prima colectie a Casei XerJoff si a fost creata in laboratoarele Casei de parfumuri frantuzesti, Grasse. Ea este formata din 4 parfumuri: Elle, Homme, Iriss si XXY.
Parfumul XJ17/17 este pus intr-un flacon din cuart, decorat cu aur de 18K si diamante, iar pretul este de 15.000 de euro. El se livreaza doar pe baza de comanda.

A urmat colectia Shooting Stars care a fost inspirata de caderea meteoritului Sikhote-Alin din Siberia anului 1947, fiecare dintre cele 15 parfumuri purtand numele unui celebru meteorit cazut pe pamant: Esquel, Shingl, Dhajala, Dhofar, Uden, Modoc, Kobe, Ibitira, Lua, Dhofar, Oroville, Nio, Oesel, Cruz del sur, Red Hoba si Blue Hope, incercand sa captureze la nivel olfactiv intalnirea cerului cu pamantul. Parfumurile sunt prezentate in flacoane de cristal.


In colectia Amber & Musk sunt parfumuri bogate, condimentate, adevarate declaratii de arome scumpe si puternice. Ele combina note dulci de rasina orientala, ylang-ylang, mosc si condimente orientale. 
OUD Stars isi trage resursele din traditiile lumii arabe, colectia de 5 parfumuri integrandu-se intr-ul stil luxuriant, fiecare denumire a parfumurilor (Zafar, Mamluk, Gao, Al Khatt, Fars si Zanzibars) fiind inspirata de calatoria lui Abu Abdallah Ibn Battuta, cel care a parcurs 120.700km in 30 de ani, pornind din Tanger, actualul Maroc, si ajungand pana in China, India, Indonezia, Mali, Persia, Siria, Tanzania, Turcia si Rusia. La intoarcerea acasa, el si-a scris memoriile de calatorie, dezvaluind aspecte din viata si cultura tarilor pe care le-a vizitat in sec 14. Aceasta calatorie a fost consemnata in vechile manuscrise arabe deoarece nimeni nu a mai parcurs o distanta atat de mare pana la aparitia motorului cu aburi, motiv pentru care el a fost denumit “calatorul lumii islamice”.  
JX OUD  Collection a fost inspirata din arta parfumeriei antice arabe, motiv pentru care aceste 6 uleiuri traditionale poarta denumirea de “Attar Oil Collection”, prezentate toate in recipiente de cristal si cu un gramaj de 10ml fiecare. 
Stone Label este colectia care defineste eleganta naturala, strangand laolalta frumusetea pamantului si creativitatea umana. 
Parfumurile de 100ml sunt stocate in flacoane realizate din sticla de Murano, reprezentand preambulul colectiei Murano


Sticlele de Murano sunt opere de arta, produse in editie limitata si contin fiecare 15 ml de esenta de parfum. 

Quartz Collection are si ea o poveste surprinzatoare. Reipientele au fost realizate dintr-un singur bloc de quart adus din Africa, fiecare sticla fiind o bijuterie de sine statatoare. Ele au fost lucrate manual de catre bijutierii italieni si sunt produse intr-o editie limitata, fiecare sticla fiind numerotata, in relief, cu o aplicatie realizata din aur de 18K si incrustata cu rubine, asezata intr-o cutie din lemn de abanos sculptat manual, care poarta pe capac numarul de serie realizat din aur.
1861 resprezinta colectia inchinata Regatului Italiei, stat format in anul care da numele acestei game. Regatul a fost primul stat italian care a inclus intreaga Peninsula Italica de la caderea Imperiului Roman. Colectia care este formata din parfumurile Renaissance, Naxos si Zefiro este promovata printr-un superb motto:” As one shall be our native land, there shall be one italian art”.
Ultima colectie, dar nu si cea din urma, este JTC- Join the club.  Ea este formata din 10 parfumuri, fiecare oferind un stil de viata care evoca atmosfera dintr-un club, promovand atmosfera bine definita care capitalizeaza infinite momente de placere si bucurii, satisfactii si reusite. 



De fapt, cardul de membru al clubului este expediat impreuna cu un parfum, permitand accesul la un site exclusivist de parfumuri de lux.

In parfumurile de nisa XerJoff sunt stocate esente naturale, rare, exotice si cameleonice, care isi schimba mirosul in functie de PH-ul fiecaruia, aduse din India, Cambogia sau Laos, gazduite in flacoane bijuterie realizate handmade din cristal, cuart sau sticla de Murano.
Desigur, pentru multi dintre noi, parfumurile de nisa reprezinta doar o dorinta sau pur si simplu o poveste dintr-un lung sir de alte surse de inspiratie, dar ele merita sa fie cunoscute, daca nu datorita calitatilor lor deosebite, cat mai cu seama povestilor care le-au inspirat.

Bibliografie: http://www.xerjoff.com/