Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Berea Bragadiru - un brand care a facut istorie

Intre Calea Rahovei si Piata de Flori, chiar la intersectia Podului Kalitzei si cornisa de S-E a Dambovitei, se afla un superb palat, construit in anul 1905  la cererea unuia dintre cei mai bogati oameni ai vremii. Cunoscuta sub denumirea de Colosul, cladirea trebuia sa aiba o destinatie culturala pentru muncitorii care lucrau la fabrica de bere a lui Dumitru Marinescu, proprietarul Palatului BragadiruImpozanta cladire cu doua turnulete la capete, avea o arhitectura eclectica, cu stucaturi si statui inserate pe fatada, cu ferestre inalte la etaj si firide, cufrontoane clasice, balcoane in stil victorian si scari spiralate, frumos ornamentate. La parter se aflau numeroase birouri si magazine, o imensa sala de bal care era folosita uneori si ca sala de teatru, o biblioteca, o popicarie si numeroase alte camere. Palatul era amplasat in imediata apropiere a Fabricii de Bere Bragadiru detinuta tot de catre Dumitru Marinescu. 
Cel mai interesant este faptul ca, desi la maturitate era unul dintre cei mai bogati si influenti oameni din tara, acesta avea origini modeste. Se nascuse in 1842 intr-o familie in care tatal, Marin Marinescu, sindrilar de meserie, sarac si muncitor, muncea cat era ziua de lunga sa isi intretina familia formata din nevasta si cei 8 copii. Iar castigul le-ajungea atat cat sa traiasca de pe o zi pe alta. Imediat dupa ce a terminat clasele primare, invatatorul lui Dumitru, “musiu Hristache Ioanin”, l-a recomandat lui “chir Iancu Stefanescu, racheriu si cofetar langa Piata Alba”  drept un baiat “tare ca fierul” care “sparge piatra in patru si nu se codeste de munca”. De la 12 ani a carat apa din Dambovita in cobilita, ca mai apoi, pe la 16 ani, sa fie avansat tejghetar. Trecusera 4 ani de cand trecuse pragul pravaliei si se chinuise sa-l convinga pe negustor sa-i dea o sansa. Tanarul fusese crescut bine, iar Stefanescu, impresionat de harnicia, cinstea, loialitatea si inteligenta ucenicului, avea sa-l faca asociat niste ani mai tarziu. Cum Iancu nu a avut mostenitori, in 1866, acesta s-a retras si si-a lasat partea in grija asociatului lui. Il pusese de multe ori la incercare si fiecare test il trecuse cu bine. La moartea acestuia, Mitu, cum ii placuse sa-i zica, avea sa mosteneasca intreaga lui avere. Dumitru a stiut cum sa se chiverniseasca, ba mai mult, a stiut si cum sa-si sporeasca averea prin metode cinstite, caci avea viziune. In 1883 cumparase 70.000 de metri patrati de teren pe Calea Rahovei de la familia Laptev, iar in decurs de cativa ani a intregit suprafata cu alte case si terenuri pana a ajuns la o suprafata compacta de 100.000 de metri patrati. Nu s-a multumit cu atat si, cand i s-a ivit oportunitatea, a luat pe datorie spirt medicinal pe care l-a vandut in castig. In 1877 cand romanii se luptau cu turcii, spirtul era foarte cautat, iar el a inceput sa faca bani din ce in ce mai multi. Cu banii castigati, si-a ridicat o fabrica de alcool rafinat in Bragadiru. Si-a cumparat pamant in comuna si si-a ridicat mosie. Pentru sateni a facut scoala, a inaltat biserica, iar mai apoi si-o primarie. Tanarul isi facuse o situatie financiara bunicica si s-a insurat din dragoste cu frumoasa Mathilda Schwartz in 1868 cu care a avut 7 copii (5 fete si 2 baieti). La 35 de ani, aceasta s-a imbolnavit de scarlatina si a murit, iar Dumitru s-a recasatorit din interes cu vaduva lui Luther, Sofia, de care a divortat la scurt timp. A-nteles atunci ca femeiea vietii lui s-a dus, iar alta ca si ea n-avea sa mai gaseasca. Investitor dibaci, el a cumparat teren in mijlocul capitalei in apropiere de Piata Principesa Maria, iar cativa ani mai tarziu, in 1895, s-a pus pe construit si o fabrica de bere in capitala pe care a terminat-o abia in 1909. In oras existau deja alte doua fabrici de bere, cea care apartinea lui Erhard Luther, infiintata in 1869 si care avea sa devina fabrica Grivita, si cea a lui Carol H. Oppler,  inaugurata in 1870 care astazi nu mai exista.
 In scurt timp dupa punerea fabricii in functiune, Bragadiru avea sa le intreaca in productie pe amandoua si sa detina o cota importanta de piata. Asa s-a nascut un brand de tara pe care multi dintre noi fie nu l-au stiut niciodata, fie l-au uitat: berea Bragadiru care a existat pe piata pana in 1948 cand a fost nationalizata si transformata in berea Rahova! Tot de aici i se trage si numele sub care este cunoscut si astazi cu numele Dumitru Marinescu Bragadiru. Fabrica a fost infiintata ca o societate pe actiuni si, desi avea o utilitate industriala, era atent decorata in interior cu fresce sugestive. 



In acelasi an cand fabrica a fost gata, Dumitru si-a mutat familia in resedinta de langa fabrica. Tot ansamblul de cladiri industriale, palatul si casele din imprejurimi au fost proiectate de catre firma germana “J.A.T. OPF si Sohne” in 1894, avandu-l responsabil de proiect pe arhitectul austriac Anton Shuckerl, angajat sa ii ridice un ansamblu de cladiri dupa standarde europene. Ansamblul era format din: fabria de bere, resedinta familiei, locuintele muncitorilor, Colosul sau Palatul Bragadiru, o banca si o scoala. Fabrica era dotata cu masini cu aburi de 120 de cai putere, iar berea era atat de buna, incat a devenit in scurt timp furnizorul de bere al Curtii Regale.
Berea Bragadiru era promovata in multe dintre publicatiile de atunci, inclusic in Catalogul Abonatilor SAR de Telefoane din anii 1937 si 1938. 
Ziarele vremii mentionau faptul ca tehnologia adusa de el era cea mai moderna din capitala. Materiile prime le cumpara din tara (orzul) si din Bohemia (hameiul). Berea produsa aici se vindea in carciumile din oras, pietele centrale, bodegi si magazine. 
Si lumea zicea ca era tare buna. Langa fabrica se afla Palatul cultural Bragadiru care avea saloane de primire, sala de bal, biblioteca, apartamente pentru oaspeti, popicarie, pravalii, o gradina de vara si o terasa. Interioarele erau decorate cu statui si oglinzi venetiene. Ca sa isi tina muncitorii aproape, el le-a construit locuinte in vecinatatea fabricii, le-a ridicat o scoala pentru copii, iar celor mici care frecventau orele scolare le-a dat pentru prima data in tara noastra, in fiecare zi, cate un covrig si un pahar cu lapte. Salariatii aveau concediu platit si asigurari sociale. Atat muncitorii cat si cei mai multi dintre angajatii din casa nu munceau duminica. Bragadiru mergea intotdeauna cu familia pe jos, duminica, la biserica, special sa poata sa ii dea inclusiv vizitiului o zi libera pe saptamana. El a fost cel care a pus bazele politicilor de protectie sociala in tara noastra si as zice ca a fost un om de stanga prin credinta si prin fapte. Niciodata nu si-a uitat originea saraca si a crezut ca ceea ce soarta i-a dat trebuie sa se intoarca o parte si catre cei nevoiasi. Dumitru deja era un exemplu elocvent de industrias capitalist care stiuse sa faca avere. Era in permanenta conectat la nevoile comunitatii si, ca un capitalist fruntas, implicat in numeroase acte caritabile. El a daruit Primariei Capitalei 20.000mp pentru construirea Bulevardului Regina Maria si alti 5000mp pentru strada Elena Doamna. Tot el era la curent cu tot ce aparea nou in lume, iar de numele lui e legat primul telefon rural din tara care facea legatura intre mosia de la Bragadiru si fabrica din Bucuresti. El a platit stalpii si instalatia telefonica, fiind un exemplu pentru ceilalti comercianti si industriasi. A oferit burse de studiu studentilor romani, incercand sa ridice o patura sociala de tineri scoliti care sa fie deschisi la toate oportunitatile unei societati fragede  aflata in plin proces de dezvoltare. Desi poate parea ciudat, Bragadiru nu a intrat niciodata in politica, desi a avut nenumarate propuneri de la oamenii politici  importanti ai vremii, dar a acceptat un loc in Senat, militand pentru interesele economiei de piata, dar si pentru drepturile muncitorilor. I s-a oferit postul de ministru al comunicatiilor, dar l-a refuzat, alegand sa se ocupe de actele caritabile si de afacerile familiei. A murit in 1915, lasand in urma lui o avere colosala si istoria unui brand romanesc construit cu truda. Afacerea a fost continuata de fiul cel mare care purta numele tatalui lui. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o parte dintre mostenitorii lui au fugit pe alte continente, iar ulterior averea lor nationalizata de comunisti, iar urmasii ramasi in tara fie goniti, fie arestati.
Din imensa lor avere, mostenitorii de drept au recuperat o mica parte, desi multe dintre cladirile care au rezistat timpului  se afla intr-o stare imensa de degradare. 
Dintre toate, Palatul Bragadiru a fost retrocedat si restaurat, astazi fiind gazda multor evenimente cu staif din Bucuresti. 
Se pare ca doar actualul Presedinte Traian Basescu, pe vremea cand era primar al capitalei, ar fi avut curajul sa semneze actele de retrocedare pentru Palatul Bragadiru si terenul pe care astazi sunt ridicate Scala si blocul Ciclop. O decizie contestata la vremea respectiva, dar care facea dreptate mostenitorilor de drept al lui Dumitru Bragadiru. Daca tineti seama ca doar terenurile si imobilele din capitala valoreaza astazi peste 400 de milioane de euro, veti deduce faptul ca doar o mica parte din averea de drept a fost recuperata. Pentru restul, inca mai sunt procese pe rol. Alte proprietati au intrat in posesia altora, mai cu tupeu si acces la ciolanul puterii. Caci asa se poarta pe la noi. Comunistii ne-au facut rapaci. Si fara frica de Dumnezeu. Dar cu spaima DNA-ului si-a puscariilor. Pentru cei curiosi, iata si documentarele care au stat la baza acestui material. Inclusiv pagina oficiala: