Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

miercuri, 29 octombrie 2014

Janis Joplin - vocea ragusita din magnetofon

Astazi mama m-a chemat la ea. Intr-o gramada de lucruri care se cereau triate, unele pentru a fi pastrate, altele cerandu-se demult aruncate, tronau un magnetofon si o cutie cu role. Doamne, cred ca erau de varsta mea! M-am uitat oarecum mirata la aparatul care statea cocosat intr-un mic geamantan vechi de aproximativ jumatate de secol! Pentru ca singurele amintiri legate de valiza asta mica faceau conexiunea cu tatal meu! El avea obiceiul ca, de ziua noastra, a mea si a fratelui meu, sa ne puna sa spunem o poezie sau pur si simplu ne tragea de limba in speranta ca vom scoate cine stie ce perla. L-am luat acasa si, de pe benzile ragusite, inca mai vorbeam noi, cei doi copii de-odinioara, si tatal nostru care demult nu mai este printre noi. Timpul isi cascase gura ca sa-i pot vedea nemarginirea. Am schimbat benzile, iar cand am ajuns la final, pe fundul cutiei ramasese o rola mai dolofana. O voce tanguita si melancolica a umplut camera si mi-a rascolit alte amintiri:
“A woman left lonely will soon grow tired of waiting,
She’ll do crazy things, yeah, on lonely occasions.
A simple conversation for the new men now and again
Makes a touchy situation when a good face come into your head.
And when she gets lonely, she’s thinking ‘bout her man,
She knows he’s takeing her for granted, yeah, yeah,
Honey, she doesn’t understand, no no no no!”
Am crescut in mijlocul unor veri mai mari care se bucurau de pantalonii evazati, camasile inflorate si muzica rock, iar banda asta de magnetofon, in mod cert, nu era a mea. Generatia Flower Power se nascuse cu vreo 4 ani inaintea mea, dar stiti cum e cu Romania, cand ea a ajuns la apogeu in lume, era inca departe de noi. 
Probabil ca inca ma jucam cu papusile cand verii mei faceau rost cine stie de pe unde de benzi de magnetofon cu cantecele lui Jimi Hendrix, Jim Morrison, Janis Lyn Joplin, Joan Baez, John Lenon, The Animals sau Steppenwolf. Ca sa il parafrazez pe Fanus Neagu, fiecare generatie a avut “frumosii nebuni ai marilor orase”. Eu m-am bucurat de nebuni frumosi si-ai altor generatii. Astazi mi-am amintit de posterele cu masina colorata in care poza Janis, frumoasa texana care avea sa revolutioneze muzica rock, infrumusetandu-si cantecele cu influente de rhythm and blues si soul. 










Mintea copilului de altadata se impregnase cu amintirea unei superbe masini colorate peste care trona o claie de par cret din mijlocul careia se casca un zambet larg. Si vocea. O voce suava, usor ragusita, mi se parea mie atunci, dar indiscutabil colorata! Ca masina, ca hainele, ca toate bratarile si margelele insirate la gat si pe brate si pe care mi le arata ori de cate ori intram pe furis in camera interzisa. Desi a stralucit in lumea muzicala doar 3 ani, din 1967 pana in 1970 cand a murit in urma unei doze de heroina, muzica ei inca dainuie nu doar in mintea femeii de acum, cat mai cu seama in amintirea copilului de-atunci.
Multi ani mai tarziu, cand m-am maritat, al meu avea sa vina cu sute de casete. Si zeci de fotografii din care el imi zambea imbracat in pantalonii evazati si camasi inflorate. Ce vremuri! Iar eu le-am primit pe toate.