Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

sâmbătă, 12 iulie 2014

Francis Kurkjidan - “My style is about having no style”

Desi afara ploua, s-ar presupune ca e vara, ca bobocii isi intind petalele catre soare si se scutura de leneveala. Au miresme de imprastiat in aer sa ameteasca lumea. Odinioara se bucurau de ele doar zeii si regii, astazi incapem si noi pe langa ei. Caci florile sunt muze pentru  alchimistii obositi de atata amestecat si combinat esente si culori, in curcubee de miresme. Unii sunt tenaci, altii sunt haraziti sa fie geniali, iar lumea ii asteapta la rampa pe toti si nu conteneste sa-i aplaude. Cred ca fiecare din noi abordeaza in mod diferit relatia pe care o are cu parfumul. Fidelii respecta cutumele unei casnicii imaginare, nestatornicii imbraca haina unor aventuri de-o noapte, schimbandu-le in functie de stare, partener si ocazie. Indecisii se leapada de ele ca de Satana si alearga in intampinarea  celor care apar in reflectoare. Ma gandesc ca un parfum trebuie sa fie ca o promisiune sau ca o declaratie. Dar cine sunt eu sa ii judec pe altii de vreme ce imi schimb parfumul dupa toane si emotii, dupa furii si bucurii, dupa ploi sau dupa soare? 

Am stat si m-am gandit pret de cateva minute la amintirea olfactiva a mirosurilor din copilarie si, fara sa vreau, am rememorat emotia deschiderii usii vechilor tutungerii comuniste, intunecoase, inguste si aglomerate, pudrate cu miros de ziare proaspat iesite de sub tipar, de tutun si parfum. Mi-am amintit de sticluta mica in care dopul care avea agatata o mica violeta de catifea umplea incaperea de miros de violete proaspete. Ce bucurie. Adolescenta fiind, pastram maruntisul ramas de la paine sa strang infima suma de 14 lei, daca mi-aduc bine aminte, si sa ma ascund cu intreg buchetul de violete sub plapuma. Piteam sticluta minune intre hainele frumos aranjate si seara, in intimitatea unui intuneric lipsit de magie, scoteam dopul – un univers se revarsa sub plapuma si in mintea mea. Astazi lucrurile s-au schimbat. Este o drama sa intri intr-un magazin si sa alegi un parfum. Sute de ispite te omoara olfactiv si vizual, povesti astupare in frumoase recipiente te striga sau te trag de maneca, pe cine sa alegi?
Mi-am adus aminte atunci un tanar creator care a avut impetuozitatea sa se intoarca la originea istoriei parfumeriei, mai exact in secolul 17, pentru a recrea parfumul Mariei Antoaneta. Ideea ii venise dintr-o gluma. Si-a zis: "oamenii cumpara un parfum ca sa primeasca gratuit o umbrela. De ce n-ar primi o carte?" S-ar fi asortat complet! Cartea se numea” A Scented Palace: The secret History of Marie Antoinette’s Perfumer”, scrisa de catre Elisabeth De Feydeau. A fost realmente interesat de formula originala si originara a parfumului antic, dar si dezamagit! Si-atunci s-a pus pe treaba si l-a recreat, adaugand mai multa bergamota, sa fie putin mai potentat. Desi a respectat formula, nu a fost multumit de rezultat. Prea banal pentru secolul 21. Si s-a pus pe combinat. Si creat!
Numele lui este Francis Kurkjidan si timp de 14 ani a creat sub egida renumitelor Case de parfumuri: Acqua di Parma (Iris Nobile), Christian Dior (Eau Noire), Giorgio Armani (Mania for Men), Custo (Barcelona), Davidoff (Silver Shadow), Demeter (Holy Water), Escada(Lily Chic), Elisabeth Arden (Green Tea), Indult (Reve en Cuir) , Emanuel Ungaro (Ungaro by Ungaro), Guerlain (Rose Barbare), Jean Paul Gaultier (Le Male, Fleur du Male, Gaultier 2 si Ma Dame), Juliette Has a Gun (Lady Vengeance, Miss Charming), Kenzo (Eau de Fleur de Magnolia), Narciso Rodriguez (For Her si For Him), Salvador Dali (Purplelight), Versace(Jeans Couture Glam), Yves Saint Lauren (Kouros Eau d’Ete), MDCI (Rose de Siwa, Enlevement au Serail, Promesse de l’Aube) si altii. Nascut in 1969 la Paris dintr-o familie de armeni, avea sa descopere atractia catre aceasta lume senzoriala la 14 ani, in vreme ce se juca impreuna cu sora lui. Ea sedusa de forma sticlutei de parfum, sterpelita pe ascuns din budoarul mamei, iar el curios sa despleteasca in esente aromele eliberate de dopul colorat. Parfumul era Mitsuko si, dupa cum avea sa declare mai tarziu, a ramas modul lui de a se apropia de amintirea mamei. Cele mai pregnante arome se intorc mai in urma, in camara in care bunica, armeanca gospodina, stivuia pe rafturi condinemte si frunze de vita-de-vie murata, alaturi de pastrama de peste si banane coapte. La 20 de ani, cand si-a anuntat parintii ca a decis sa se faca parfumier, amandoi au rasuflat usurati: renuntase la cariera de balerin, cobora cu picioarele pe pamant! Ca sa va dati seama cat de talentat este, poate ar trebui sa mentionez ca la 24 de ani a creat Le Male (unul dintre cele mai bine vandute parfumuri in intreaga lume) pentru Jean Paul Gaultier, iar la 31 de ani castiga premiul Prix Francois Coty, ca la 40 de ani sa primeasca titlul de “Chevalier des Arts et Des Lettres”. 
In 2009 si-a deschis propria casa, Maison Francis Kurkjidan, si a dezvoltat o afacere in care promoveaza parfumuri de nisa, vandute in peste 150 de reprezentante din intreaga lume. “Am ales sa adaug cuvantul “Maison” inaintea numelui meu. Acesta nu reprezinta un concept stilistic, ci mai degraba o modalitate de a exprima ceea ce cred. O casa are suflet si istorie, locatari si prieteni, uneori si copii. Toate aceste emotii derivate din “acasa” dau viata visului meu, acela de a crea parfumuri care sa ii faca fericiti pe cei din jur”. Fiecare parfum de succes  reprezinta un manifest care bifeaza trei elemente definitorii carierei sale: eclectism, autenticitate si perfectionism prin care el isi defineste brandul si isi masoara puterea. Si-a asumat libertatea de a-si concepe singur nu numai retetele esentelor tari si forma recipientelor, dar si logo-ul si strategia de promovare. Si-a construit intreg proiectul de la inceput pana la sfarsit pe ideea descoperirii formulei parfumului perfect. “Maison Francis Kurkjian este maniera in care exprim si arat ce cred eu despre lumea parfumurilor(…) Casa mea este un tribut adus Paris-ului, magiei si spiritului lui de libertate (…) Casa mea este dedicata bucuriilor mari alcatuite din placeri simple, iar misiunea este de a parfuma viata 24 de ore timp de 7 zile”.




In 2013 parfumul lui Oud avea sa castige titlul de cel mai bun parfum nou independent. Creatorul a reinventat alchimia parfumurilor antice arabe imaginandu-si mersul unei camile prin desertul maturat de o furtuna de nisip! Din imbinarea notelor lemnoase cu cele de sofran, oud din Laos si patchouli a rezultat un parfum senzual si delicat, considerat piesa  de rezistenta a casei, capodopera sa. 




In acest an a fost lansat Elie Saab L’Eau Couture care uimeste din nou nu numai industria parfumurilor, dar si rasfatata clientele. Elie Saab L’Eau Couture are notele de varf reprezentate de migdale verzi si magnolie, trandafir si lamaie, cel de mijloc de flori de portocal si iasomie, iar cele de baza de vanilie, pastrate cu grija intr-un superb recipient pastelat, cu fatete multiple, care imprastie tonuri calde de lumina. Nici nu trebuie mai mult decat atat sa iti dai seama ca este un produs sofisticat pentru femeia moderna.  
Ceea ce socheaza inca din start este design-ul inspirat al flacoanelor sale si-mi aduc aminte astfel de flaconul negru inscriptionat cu litere aurii, acoperit cu un capac care imita o bucata de metal al parfumului Lumiere NoireAcest parfum este metafora calatoriei albastrului prin tonurile sale. O data flaconul deschis, mirosul era extrem de senzual: amestec de patchouli, trandafir si narcisa, punctate cu arome condimentate de chimen si piper. Un creator exigent, Francis este de parere ca un parfum trebuie sa fie “ca o cutie cu secrete”, “ o garderoba olfactiva” si nu stiu cum face, dar de fiecare data ii reuseste. 
APOM-ul este acronimul pentru “o bucata de sine” pe care fiecare o daruieste altora. A fost inspirat de frumusetea barbatilor si femeilor arabe, de culorile si aromele Orientului Mijlociu descoperite in timpul unei calatorii in Liban. Este puterea esentei lemnului de cedru si moliciunea florilor de portocal si ylang-ylang, o promisiune de fidelitate pentru cele care au curajul asumarii unei esente orientale misterioase. O renumita actrita libaneza a fost muza care a inspirat acest parfum. 

Aqua Universalis este un parfum proaspat, o remaniere pe baza de note florale, alcatuite dintr-un buchet de flori albe. Uleiuri esentiale de bergamota, flori de lamaie si portocal, lemn de mosc si crin se impletesc intr-o hora care celebreaza puritatea.
Cologne Pour le Soir este un parfum intim, aproape personal, in care a combinat benzoina de Siam cu mierea, esenta de trandafir , lemnul de cedar si santal, ylang-ylang, chimenul si tamaia. Artistul s-a inspirat din amintirile de pe vremea cand era balerin si a avut tupeul si impetuozitatea tineretii de a dansa alaturi de alti 800 de colegi aproape goi pe una dintre marile scene din New York. Si-a dorit sa renasca la nivel olfactiv acea frenezie, acea voluptate, acea pasiune lasata libera sa se reinventeze si sa capete forma. Sa fie amintirea noptilor in care parfumul se dezlantuie atunci cand inchizi usa dormitorului si stingi lumina inainte de a te baga in pat. In care puloverul de casmir cade lenes pe blana din fata unui semineu si bratele unei iubiri imaginare iti cuplinde talia intr-o suava alintare. Un exercitiu de abandonare interioara, in care iti reconstruiesti propria festivitate erotica si nestiuta de altii. O fantezie a unei nopti nebune. Pentru acest frumos nelinistit, a fi parfumier de succes inseamna sa fii un fel de magician care se straduieste si reuseste sa isi adapteze viziunea proprie la emotiile altcuiva, generand un fel de memorie olfactiva, un cod de recunoastere reciproca in plan senzorial. 
Cologne Pour le Matin si Cologne Pour le Soirt reprezinta un duet olfactiv care spun doua povesti: una vinde bucuria desteptarii intr-o dimineata tarzie, alta o poveste inainte de culcare. Notele reprezentative sunt date de catre bergamote din Calabria, lamaie siciliana, cimbru marocan, lavanda de provence, flori de portocal tunisiene – un univers complet! Sursele de inspiratie care au stat la baza creatiei lor a fost primul capitol din romanul “Bonjout Tristesse” al scriitoarei Francoise Sagan si o plimbare prin gradina casei de la tara a parintilor lui. Produsele sale sunt realizate plecand de la acelasi motto: calitate, pertinenta, simplitate, atentia sporita de detaliile frumoase si un bun raport calitate/pret, oferind astfel posibilitatea fiecaruia sa isi cumpere o bucata de vis parfumat. Pretul produselor sale incepe de la 12 euro, contravaloarea “Les Bulles d’Agathe”, sapunul parfumat cu bule, inspirat de nepoata lui de 6 ani.

In loc de incheiere am sa copiez un citat din Victor Hugo” Viitorul are multe nume: pentru fricosi este intangibil, pentru tematori inseamna necunoscut, pentru curajosi este o oportunitate” . Eu cred ca Francis Kurkjidan a avut curajul sa-l priveasca in ochi si sa raspunda provocarii. Ramane ca voi sa apreciati parfumul!



Imi cer scuze pentru eventualele inadvertente in traducerea din limba engleza. Traducerea imi apartine, prin urmare, mi le asum!