Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

Ploaia de cuvinte - Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupr

marți, 15 mai 2012

Timisoreana banateana

Va povesteam acum ceva vreme despre minunatele retete de mititei care isi au originea in berariile bucurestene care au facut istorie. Pentru ca mititeii merg cel mai bine cu berea la halba, cu guler lat si spumos, care sa aduca si mai multa veselie prietenilor aranjati in jurul mesei. Dar cinstita bere, trebuie si ea povestita, caci berea, cel putin in Banat, a facut istorie! Dar vom incepe cu inceputul, pentru ca tare imi place ideea ca licoarea galbena si amaruie isi trage originea dintr-o greseala, potrivit careia cineva, din pura intamplare, a udat o paine care a fermentat, iar asta se-ntampla acum mai bine de 6000 de ani! In literatura veche, mai exact in “Epopeea lui Ghilgames”, autorul  il prezintă pe Enkidu ospatandu-se cu bucate alese si band bere. In traditia vechilor sumerieni,  in "lună de miere" se obisnuia sa se dea tinerilor căsătoriți bere îndulcită cu miere atat cât să le ajungă o lună. Se presupune că la inceputurile aparitiei sale, berea avea o culoare închisă, vâscoasă, nu conținea alcool în cantitate mare, dar era foarte hrănitoare.  Egiptenii aduceau berea din Babilon, după care si-au fabricat-o singuri.  Se spune că cea mai veche rețetă de bere egipteană  datează din anul 3500 i.e.n.   Desi berea era o băutură des consumată în Egiptul Antic, nici unul din faraoni nu s-a gândit s-o impoziteze. Cleopatra a fost cea care a introdus in Egipt taxa pe bere prima dată deoarece avea nevoie de bani pentru reluarea  construcțiilor  piramidelor. 
Dacă civilizația greco-romană considera berea o băutură a săracilor, cartierele mărginase ale Romei si ale Atenei erau pline de mici fabrici de bere care aprovizionau crâsmele periferice ale oraselor. Impăratul Iulius Cezar adora berea,  iar legenda spune că atunci când a trecut Rubiconul cu legiunile sale pentru a cuceri Roma, Cezar a toastat cu bere. Tratatele de medicină din antichitatea romană  erau pline de rețete în care berea juca rolul principal în tratarea diferitelor afecțiuni: Antyllus recomanda femeilor care alăptau să bea bere cu frunze de palmier uscate si pisate. Philumenus recomanda berea  amestecată cu usturoi pisat împotriva înțepăturilor de viespe, iar Marcellus Empirius susținea că "un pahar de bere fiartă cu sare potoleste tusea”. Toate aceste rețete se regăsesc si astazi în medicina tradițională europeană.

In Evul Mediu, berea era cea mai întâlnită băutură. Fiecare mănăstire s-a specializat în producerea unei beri cu o anumită aromă, motiv pentru care berile călugăresti au rămas  cele mai apreciate beri de-a lungul vremii. Numărul mare de calorii i-a permis berii să fie alimentul ideal  pentru perioada postului.
In Anglia medievală berea era apreciată în funcție de modul în care era uscat malțul. Galezii preferau  să bea berea pe care o făceau din malț uscat cu turbă, bere cu o aromă extrem de aparte si puternică. Foarte apreciate de către englezi erau berile făcute din malț uscat la foc din lemn importat din Norvegia.  Regina Elisabeta, în timpul călătoriilor sale  prin țară, trimitea curieri înaintea alaiului pentru a degusta berea locală, iar dacă aceasta nu se ridica la standardele sale, imediat era trimis un lot de la Londra.
.
Tatăl renumitului dramaturg  William Shakespeare a fost “conner”.(degustător de bere). Obligația sa era să testeze calitatea berii turnând o parte pe o bancă, asezându-se apoi pe aceasta în timp ce consuma restul berii. Pantalonii din piele trebuiau să se lipească de bancă după o jumătate de oră dacă era zahăr în bere sau dacă berea nu era pură. Chiar si copiii primeau alocația  în 2 sticle pe zi pentru că berea era mult mai sigură si mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă. Insusi  Benjamin Franklin a consemnat faptul că, într-o tipografie londoneză,  berea era consumată frecvent la locul de muncă, fiecare dintre angajați primind o halbă înainte de micul dejun, o halbă între mic dejun si prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 si o halbă când terminau lucrul. pacat ca astazi nu s-a mai pastrat obliceiul. Multi barbati s-ar fi dus fericiti la lucru pentru ratia de bere gratis in zilele noastre.

In secolul XI-lea  se înființează primele asociații ale comercianților, asa numitele “bresle ale negustorilor” care au devenit destul de influente în comerțul acelor vremuri. Una dintre cele mai importante era “Federația Hanseatic” care cuprindea opt din cele mai importante orase ale  Germaniei. De fapt, trebuie sa recunoastem faptul ca germanii au dezvoltat acest mestesug si au transformat berea în băutura lor națională.
Astazi toata lumea stie ca Germania este patria berii si cam toti ne dorim sa ajungem macar o data la celebrul deja Oktoberfest. Ei au dezvoltat 3 sortimente de bere diferite în funcție de lemnul butoaielor în care era pus mustul la fermentat. In Bavaria, lângă orasul Culmbach, au fost găsite ulcioare de lut care se presupune că erau folosite cu 3000 de ani înaintea erei noastre. Ulterior, întreaga  tehnologie de fabricare a berii s-a extins în Anglia si Scandinavia, iar, mai apoi, în toată lumea.
Si pentru ca banateanului cel mai mult ii place la casa lui, evident ca vom poveste pe larg despre Timisoreana, pentru ca, spunem noi si certifica istoria, Timisoreana este cea mai veche fabrică de bere din România. Ideea construirii unei fabrici de bere la Timisoara i-a aparținut prințului Eugeniu de Savoya, în anul 1718, la puțin timp după eliberarea Banatului de sub ocupația otomană. Se stie ca orasul era construit pe un teren mlastinos, traversat si segmentat de multele canale ale Begai, iar apa, pentru soldatii veniti din Imperiul Austro-Ungar, era un test de curaj sa fie consumata. Iar soldatii erau obisnuiti cu berea de-acasa. Timişoreana a fost atestată printr-un act petiţionar al magistratului oraşului Timişoara, act care datează din 1 ianuarie 1718. Evident ca austriecii au venit cu reteta la purtator de vreme ce gustul său inconfundabil a fost recunoscut de specialişti si premiat cu bronz la expoziţia din Budapesta (1855), cu argint la expoziţia din Timişoara (1891) si a castigat Grand Prix-ul expoziţiei din 1908. Dar , pentru ca vorbeam de calitatea apei din cetate, trebuie spus ca decizia de a infiinta prima fierbatorie de bere urmarea atingerea a doua obiective majore perioadei respective: satisfacerea cerințelor  trupelor austriece de bere si suplinirea cantităților insuficiente de apă potabilă. De aceea, inca de la inceput, fierbatoria se afla sub control militar si deservea în primul rând armata austriacă, aprovizionând întreg Banatul cu bere. Fabrica cuprindea la început o bună parte a cartierului Fabric, care mult timp a fost cunoscut sub numirea de "Fabrikshof".

Desi nu se cunoaste cu exactitate data înființării ei, documentele istorice atestă faptul că în anul 1718, la Timisoara, exista deja o fierbătorie de bere care, ulterior, a devenit prima fabrică de bere din țară. Timişoreana a trecut de mai multe ori din proprietatea administraţiei locale în proprietate privată şi invers. Administratorii militari au renunţat la conducerea fabricii în favoarea municipalităţii, iar in anul 1727 , fabrica era arendată unei companii private condusa de Filip Bauer. Acesta a dat naştere primei societăţi pe acţiuni din Banat. O dată cu declararea Timişoarei drept oraş liber crăiesc (1779), fabrica a trecut din nou în administrarea oraşului. Parca suna cunoscut scenariul asta, nu vi se pare? La inceputurile sale, Timisoreana a fost amplasata pana in 1754  intre zidurile fostei cetati, in apropiere  de Castelul Huniazilor. Berari priceputi au fost adusi aici care si-au pus toata priceperea în crearea berii si selecționarea hameiului. Unii istorici sunt de părere că însusi  Contele Mercy a fost inițiatorul acestei construcții. “Fabrica de bere cetăţenească timişoreană S.A. este înfiinţată încă la începutul secolului al XVIII, de groful Mercy. În 1884 s-a alcătuit ca societate pe acţiuni. Fabrică bere deschisă şi brună. Ca specialitate are preparatul de bere deschisă «Bere Casino» şi cea închisă «Bere Corvin», care conţine cantitate mai mare de zahăr. Construcţiile ocupă 225.000 metri pătraţi, cele mai multe sunt noi. Numărul muncitorilor 200, funcţionari 24. Puterea anuală de producţie 250.000 hectolitri şi 120.000 măji de gheaţă artificială.” (Timişoara o scurtă monografie – cu deosebită consideraţie asupra comerţului şi industriei – de I. Conciatu – 1919. Tipărit în Tipografia Huniadi Timişoara.)

"Fabrica de Bere din Timişoara. Nu se pot identifica exact începuturile funcţionării sale. În anul 1991 «întreprinderea a fost schimbată în întreprinderea a  Confecţionării Berei din Timişoara». A avut filiale la Budapesta, Szeged, Jimbolia, iar desfacerea produselor are loc în majoritatea oraşelor din ţară. Se fabrică bere blondă şi neagră. Particularităţile sale seamănă cu cele ale berii din Pilsen. Suprafaţa fabricii este de 225.000 metri pătraţi. Motoarele cu aburi pot dezvolta o putere de 250 cai putere. Numărul muncitorilor variază între 100 - 140. Produce anual 55.000 hectolitri bere.” (Acest articol a fost publicat în Timişoara, sub supravegherea comisiei de redacţie a Institutului Naţional de Monografii – Redactor Dr. Samuil Borovszky – în anul 1913 – la Societatea Naţională de Monografii din Budapesta).
 In anul 1727, fabrica este privatizată si data in arendă lui Filip Bauer. Devine astfel prima societate pe  acțiuni din Banat, societate care contribuia cu sume considerabile la venitul bugetului local. In anul 1872 , bursa de la Viena cade, fapt care a cauzat intrarea in recesiune economica a întregului Imperiul Austriac. Efectele au fost simțite si în Timisoara. ( cum se repeta istoria asta! Cu tupeu, poate, poate vom invata intr-un final si lectia!). Datorita evolutiilor la nivel economic din Imperiu, s-a luat decizia ca fabria sa fie scoasă la licitație. Ea a fost  cumpărată  de Alexandru Bayer, care si-a pus la bătaie întreaga avere în încercarea de a o salva de la faliment.
Timp de aproximativ  un secol, fierbătoria a fost exploatată în regie proprie cand de autoritățile militare austriece , cand concesionată succesiv mai multor proprietari. Berea produsă aici asigura necesarul zonei si se exporta pana în Brazilia.  In 1874 fabrica a fost din nou scoasă la vânzare si cumparata de Casa de Economii din Timisoara, devenind prima societate pe acțiuni din Banat.
Daca v-ati gandit vreo clipa ca si-a gasit in sfarsit stapanul, ei bine, va inselati, pentru ca si Casa de Economii a vandut-o 8 ani mai târziu firmei vieneze Ignat Deutsch. La doar 16 ani după constituirea ei în societate pe acțiuni, în 1890, un incendiu foarte puternic a distrus aproape în totalitate fabrica de bere, atât clădirile, cât si instalațiile tehnologice.
A fost ulerior reconstruită si retehnologizată la standardele de excelență ale vremii, fiind una dintre cele mai moderne unități de producție a berii din sud-estul Europei. Procesul de modernizare a continuat până în anii 1920 sub directa îndrumare si supraveghere a inginerului Leopold Petrini. Acest personaj a facut istorie in povestea Timisorenei pentru ca a înlocuit procesul păstrării berii în condiții de frig natural cu camere de răcire artificială. Camera frigorifică a înlocuit blocurile de gheață naturală. Tot atunci s-a introdus primul filtru de bere din țara noastră. Majoritatea clădirilor au fost renovate, păstrând  stilul arhitectural al secolului 18.
Turistii, dar si curiosii sau plimbaretii de weekend inca mai pot admira cladirea veche a fabricii de bere de pe strada Pestalozzi.
La intrarea în fabrică se află si astăzi locomotiva Muki, urcata cu respect pe două sine de tren si pietris. Locomotiva aceasta mica a transportat bere pe sinele de tramvai din oras timp de 50 de ani, până în anul 2003.
 In 1920, după 2 ani de la Unirea Principatelor, Timisoreana  asigura consumul de bere al Casei Regale din România, devenind furnizorul oficial al acesteia. Fabrica a menținut atât calitatea , cât si costul produsului neschimbate , astfel încat berea să poată fi consumată de toți românii.  In 1929, fabrica de bere din Timisoara este cumpărată de concernul Csel și fiii. 
Desi este un capitol disputat inca, cel putin la nivel de mesaje media, trebuie spus faptul ca, in perioada interbelică, Timisoareana a dominat producția de bere la scară națională, a cunoscut numeroare retehnologizări si si-a pastrat nivelul calitatii produsului, dar si eficienta in distributie.
Intre cele două războaie mondiale  aici se fabricau patru tipuri de bere: berile blonde  "Casino" și "Record" si berile brune  "Corvin a la München" si "English Porter".
In 1948, fabrica  a fost naționalizată,  iar din 1960, Fabrica de Bere din Timisoara a devenit a doua unitate de producție din lume, cu automatizare completă a utilajelor. Daca imi dati voie, il voi cita din memorie pe Johnny Raducanu si voi spune: m-am enervat si de aici nu mai vreau sa vorbesc. Oricum am intrat cu ultima fraza in comunism si deja mi se face sila. Si mi-e sila si astazi.
As vrea sa mai punctez un lucru inainte sa pun punct. Ca berea Timisoreana se mai fabrica sau nu aici in oras, ea ramane pentru banateni prima fabrica de bere din Romania, simbolul si mândria locuitorilor orasului al carui nume il poarta. Pentru ca Timisoreana a a ajutat orasul sa se dezvolte si l-a promovat cu fiecare halba pusa pe masa. Iată cum este descrisă fabrica în unele monografii:
 “Fabrica aparţine azi unei societăţi anonime cu un capital social de 36.000.000 lei. De cca. zece ani majoritatea acţiunilor este deţinută de cunoscutul concern industrial din Transilvania Czell. Capacitatea de producţie a Fabricei este azi de 120.000 Hl pe an, în felul acesta având posibilitatea de a satisface deplin consumaţia din Banat şi o parte din Ardeal. Fabrica de bere are însemnătate nu numai ca furnizoare ci şi ca o mare consumatoare pe piaţa agricolă bănăţeană, deoarece ea prelucrează anual 150-200 vagoane de orz, procurat în cea mai mare parte din Banat. În cadrele ei mai funcţionează şi o fabrică de malţ cu o capacitate de 250 vagoane, în care se prelucrează orzul, precum şi două fabrici de ghiaţă artificială, cu o producţie zilnică de cca. patru vagoane de ghiaţă. Pentru forţa motrică întreprinderea dispune de o centrală electrică proprie şi maşini cu abur de cca. 450 Hp. Lucrează cu 200 de muncitori şi angajaţi.”

“Berea conţine în general 3-4% alcool şi 4-5% extract. Conţinutul de acid carbonic îi dă spuma şi gustul răcoritor. Culoarea berei nu este în legătură nici cu conţinutul de alcool, nici cu cel de extract. E o credinţă falsă, că berea de culoare închisă este mai tare. Berea cehă (Pilsen etc.) este galbenă deschis, iar cea muncheneză e brună până la brun închis. Dintre toate beuturile spirtoase singură berea nu conţine alcooluri tari, alcool de amil şi butil, olei de fuzel, etc. Cei mai mulţi oameni beau bere şi vin, ca să se destindă sufleteşte. Cine la sfârşitul unei zile, obosit fiziceşte şi apăsat de necesităţile vieţii, vrea să se recreeze, întotdeauna va găsi mângăiere într-o societate veselă lângă un păhărel. Calmează inima şi creerul şi ne procură ceia ce ne este necesar pentru a avea o dispoziţie de mulţumire. O bere bine pregătită este cea mai potrivită beutură dintre toate beututrile alcoolice. Puţin alcool şi anumite elemente nutritive, apoi acidul carbonic, dau berei calitatea unei beuturi reconfortante. Aceste calităţi faţă de celelalte beuturi rămân rămân cu mult în urmă, asigură berei o victorioasă răspândire în lumea întreagă. Multă muncă, multă oboseală şi mare grijă trebuie pentru a pune în consumaţie o bere bună."
Si pentru ca am luat berea de guler, ma gandesc la faptul ca trebuie sa  asezam  produsul acolo unde ii e locul. Caci berăria  în România a devenit de-a lungul timpului o "instituție" în sine, cu personalitate si renume. Caci asa cum v-am spus, berea trebuia discutata, la masa ziaristilor, a politicienilor mai vechi si mai noi, al oamenilor de arta, dar si al celor de rand avizi de informatii de raspandit in oras.
Astfel s-a nascut un limbaj specific bautorilor de bere cu privire la denumirea măsurilor de vânzare a berii: halba si țapul de bere.
Denumirea de "tap de bere" se trage de la renumitul berar german Bock (țap pe germana) , care a comercializat pentru prima dată produsul în Bucuresti la berăria "Căpitanul", chiar in centrul capitalei, lângă statuia lui Gh. Lazar.
"Halba de bere" (un pahar de jumătate de litru)  era măsura comună folosită până atunci în vânzarea berii, denumire care  si ea provine din nemțescul "haber liter" adică jumătate de litru. In Timisoara erau multe berarii (v-am povestit cum se distrau banatenii odinioara), dar cea mai renumita era "Ursul Negru" pentru ca era si cea mai cautata. Aceasta era amplasata in curtea fabricii. Bautorii nu erau simandicosi, caci aici veneau cu precadere locuitorii cartierului Fabric, dar si din Iosefin sau din Cetate. In zilele de sarbatoare, sala mare era iluminata  si canta fanfara militara. Iar berea nu era adusa de la Viena ca in berariile din Cetate, ci era adusa chiar din fabrica asezata in coasta localului. Si era proaspata, si tare buna.